joi, 10 mai 2018

Viciile lumii moderne, de Nicanor Parra


Text ce va apărea în grupajul dedicat lui Nicanor Parra (1914-2018) în „Poesis internațional” 21 (1/2018), împreună cu alte 6 poeme traduse de Marin Mălaicu-Hondrari, Radu Vancu, Anastasia Gavrilovici, Adrian Diniș, Daniela Luca și Mina Decu.

Nicanor Parra

Viciile lumii moderne


Delincvenții moderni
Sunt autorizați să se adune zilnic în parcuri și în grădini.
Înzestrați cu lentile puternice și cu ceasuri de buzunar
Dau năvală în chioșcurile favorizate de moarte
Și își instalează laboratoarele printre tufele de trandafiri înfloriți.
De acolo îi controlează pe fotografii și pe cerșetorii care umblă primprejur
Încercând să ridice un mic templu mizeriei
Și dacă se ivește ocazia ajung să posede un lustruitor de pantofi melancolic.
Poliția cuprinsă de teamă fuge de acești monștri
Înspre centrul orașului
Unde izbucnesc marile incendii de sfârșit de an
Iar un erou cu glugă pe cap forțează două surori de caritate să ridice mâinile sus.

Viciile lumii moderne:
Automobilul, cinematograful vorbit,
Discriminarea rasială,
Exterminarea pieilor roșii,
Șmecheriile marii finanțe,
Catastrofele bătrânilor,
Comerțul clandestin cu sclavi albi pus la cale de sodomiții internaționali,
Fanfaronada și lăcomia,
Pompele Funebre,
Prietenii personali ai excelenței sale,
Exaltarea folclorului la rang de categorie spirituală,
Abuzul de stupefiante și de filosofie,
Ramolirea bărbaților favorizați de noroc,
Autoerotismul și cruzimea sexuală,
Exaltarea oniricului și a subconștientului în detrimentul bunului-simț comun,
Încrederea exagerată în seruri și în vaccine,
Zeificarea falusului,
Politica internațională a picioarelor desfăcute patronată de presa reacționară,
Apetitul nemăsurat pentru putere și profit,
Goana după aur,
Fatidicul dans al dolarilor,
Distrugerea idolilor,
Dezvoltarea excesivă a dieteticii și a psihologiei pedagogice,
Viciul dansului, al țigărilor, al jocurilor de noroc,
Picăturile de sânge găsite adesea pe cearșafurile tinerilor însurăței,
Nebunia mării,
Agorafobia și claustrofobia,
Dezintegrarea atomului,
Umorul sângeros al teoriei relativității,
Delirul reîntoarcerii în pântecul matern,
Cultul exoticului,
Accidentele aeronautice,
Incinerările, epurările în masă, reținerea pașapoartelor,
Și toate astea pentru că da,
Toate astea produc amețeală,
Interpretarea viselor
Și propagarea radiomaniei.

Cum s-a și demonstrat,
Lumea modernă se compune din flori artificiale
Cultivate sub clopote de sticlă asemănătoare morții,
Este formată din staruri de cinema,
Și din boxeri însângerați luptând în lumina lunii,
Se compune din bărbați-privighetori ce controlează viața economică a statelor
Prin câteva mecanisme ușor de explicat;
Sunt îmbrăcați în general în negru ca precursorii toamnei
Și se hrănesc cu rădăcini și ierburi sălbatice.
Între timp înțelepții, mâncați de șobolani,
Putrezesc în pivnițele catedralelor,
Iar sufletele nobile sunt persecutate implacabil de poliție.

Lumea modernă e o mare cloacă:
Marile restaurante dau pe afară de cadavre digestive
Și de păsări care zboară periculos la mică înălțime.
Și asta nu e totul: spitalele sunt pline de impostori,
Fără să-i menționez pe moștenitorii spiritului care își întemeiază coloniile în anusul celor recent operați.

Muncitorii industriali sunt adesea otrăviți de atmosfera toxică,
Cad lângă mașinile de țesut loviți de cumplita boală a somnului
Care-i transformă în cele din urmă într-un fel de îngeri.
Neagă existența lumii fizice
Și se laudă că ar fi niște bieți copii ai mormântului.
Și totuși, lumea a fost întotdeauna așa.
Adevărul, ca și frumusețea, nu se creează și nu se pierde
Iar poezia rezidă în lucruri sau e pur și simplu un miraj al spiritului.
Admit că un cutremur bine conceput
Poate da gata în câteva secunde un oraș bogat în tradiții
Și că un minuțios bombardament aerian
Strivește copaci, cai, tronuri, muzică.
Dar ce importanță au toate astea
Dacă, în vreme ce balerina cea mai mare a lumii
Moare sărmană și abandonată într-un sat din sudul Franței,
Primăvara îi întoarce omului o parte din florile dispărute.

Să încercăm să fim fericiți, asta recomand, sugând din mizerabila coastă omenească.
Să extragem din ea fluidul înnoitor,
Fiecare după înclinațiile personale.
Să ne agățăm de această ciozvârtă divină!
Gâfâinzi și tremurânzi
Să sugem aceste buze care ne-nnebunesc;
Sorții fost-au pecetluiți.
Să tragem în piept parfumul acesta inervant și distrugător
Și pentru încă o zi să trăim viața celor aleși:
Din subsuorile sale omul extrage ceara trebuincioasă pentru a modela chipul idolilor săi.
Și din sexul femeii paiele și noroiul templelor lui.
Iată de ce
Cresc un păduche-n cravată
Și le zâmbesc imbecililor care coboară din copaci.


din Poemas y antipoemas (1954)

traducere de Claudiu Komartin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu