miercuri, 26 iulie 2017

părinții, istoria, stetoscoapele


poți să-l aştepți cât vrei, el nu se va
mai întoarce.
şi, chiar dac-o va face,
nu-l vei putea recunoaşte când
te va lua în brațe, privindu-ți
cu înțelegere şireturile minții, rupte
şi înnodate cu puțina-i pricepere de
mâna stângace pe care ei
toți o scuipară, lăsând-o apoi acolo umilită,
trântită în praf.
poți să-l înjuri cât vrei, să-l zgâlțâi, să-l
spurci,
chiar dacă se va trezi el va vedea
şi va umbla ca prin vis, iar visul ăsta
al lui e de pe altă lume 

o sfoară albastră trecută printr-un zid
din fontă
de care câțiva îşi țin urechea lipită, numai
să primească un semn cât de mic, o
confirmare că nu şi-au înghițit
dintr-un moft părinții, istoria şi 
stetoscoapele,
că n-au distrus din nou degeaba
adăposturile celor ce nu le seamănă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu