miercuri, 3 august 2016

aștept și aștept


avar, pe avarii, inconsistent și mai curând
atins de lehamite, ricanez, boxez cu umbre (n-am avut
niciodată un joc de glezne mai bun – cam asta-i
ce mi-a rămas), știu, sunt plictisitor ca un șnițel cu soia,
nu mă mai vizitează nimeni fără
vreun interes, o problemă presantă
harpiile douămiiste s-au dus la culcare sau sunt
îngropate în scutece pân’la gât, treaba lâncezește în lumea
asta de mucava în care aproape toți au impresia că e
pe viață și pe moarte.
nu zic, așa o fi. pe mine mă deranjează că nu mai vine.
muza? nici măcar ea.
ieșită din formă. încercănată. cu o ditamai sacoșa
de la Carrefour. cum o fi. cu un început de tristețe
cum am eu un început de chelie. ei și?
în vara asta un mucos mi-a deschis ochii
descriindu-mă drept „cel mai puțin gras dintre
prietenii lui tati.”
aici am ajuns. un bărbat care nu vrea să plătească taxele
sau să-și pună marile probleme ale existenței
e un clișeu. condamnabil.
gândindu-mă tot mai des la curajul
somonilor și la felul în care omul a forțat mediul
să se adapteze la el până-l va
rupe ca pe un prezervativ ieftin. în vara asta
am stat într-un părculeț, ferit de ochii lumii, și am râs
ca pe vremea când fumam verde
și apoi am plâns
și nu înțelegeam de ce
și nu m-am prins nici când
mi-a dat borșul pe nas. amicii mei din
PEN Club n-au probleme din astea. ei salvează
ce se mai poate salva. lumea a luat-o la vale, aud,
însă cu destulă voință o putem întoarce
pe drumul cel bun.
nu zic, așa o fi.  eu stau și acum în părculețul ăla
și încerc să schimb mental direcția unei mingi trimise cu boltă
de un puradel care nu știe că cineva încearcă
să îl salveze. sigur
că nu îmi iese. aștept și aștept. în jur
un bărbat strigă în telefon „nu am riduri!”, altul pune la cale o
nuntă: „să fie frumos, să fie cu dronă”.
mda. viața mea e apa asta liniștită, murdară – dacă cineva
s-ar arunca, nu ar trezi nici o nenorocită de undă
pe suprafața ei. nici măcar una.
stau pe băncuță și mă gândesc. parcă mi s-ar fi
așternut o ceață pe creier. nu e nici prea rău, nici prea bine.
doar plânsul din senin, uneori,
și senzația că undeva pe parcurs motorul
s-a gripat. nici o dovadă lămuritoare și nici un scop. nț,
astea-s povești. priveam de la geam cum o mimoză
căreia-i dădusem odată meditații
face tot felul de scheme complicate pe role
când din senin dinții au început să-mi clănțăne-n gură,
să scrâșnească, s-o ia care-ncotro.
din clipa aia nu vreau să mai îmi aduc aminte nimic.

3 comentarii:

  1. Ai fost şi rămâi unul dintre scriitorii mei preferați!

    RăspundețiȘtergere
  2. așa, avar, pe avarii? :) aproape-am roșit

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa cum ești:lipsit de ipocrizie, ceea ce nu văd decât la puțini oameni, chiar din lumea literară, ai un stil unic de a scrie,etc. Dar, ceea ce este foarte important, nu îți dezamăgești niciodată cititorii. Îți mulțumesc!

      Ștergere