Tot în cadrul atelierului de la Tel Aviv l-am cunoscut și tradus, împreună cu ceilalți trei poeți români invitați, pe excelentul poet Almog Behar. O voce și o conștiință, un scriitor incomod ale cărui poeme opresc uneori timpul în loc.
O curte din Ierusalim
Iubirea ei e-o dulceață noptatică ce îmi mușcă
din carne, aici, într-o
curte din Ierusalim, aici, între vița-de-vie și piatră,
între acordurile de
chitară și cuvinte în ladino, înăuntrul
trupului meu.
Acolo, de o parte a
curții, un gard vechi de fier,
Pe lângă el, o femeie
bătrână
Cu capul acoperit,
coboară pe străduță
Spre casa de rugăciune,
Mestecând iarăși
sunetele, iarăși închipuindu-se
Copilă de rege, pășind
Printre curți
pietruite, și limba chitării,
Limbă nelegiuită
urechilor mele, ieșită acum din zăgazuri, și eu,
Învățat să scot miere
din piatră,
Învăț acum să sorb
nectar de pe buze de femeie tânără
Ochii bătrânei
surâzători în spatele
Muzicanților, dincolo
de cântăreața plină, voluptuoasă,
Și-acum, pentru mine,
ea-i bunica ce-nainte să moară
Iarăși vorbea doar
arabă, niciun cuvânt evreiesc.
un poem ca o bucată din copilărie strânsă între mătăsurile întunecate ale zidurilor... frumoasă traducerea
RăspundețiȘtergere